Înscrisă în proba de 200 de metri, Ţimanuskaia ar fi trebuit să participe, luni, la calificări. Cu câteva zile mai devreme, ea a criticat Federaţia de Atletism din Belarus, susţinând că a fost forţată să participe la ştafeta 4x400 de metri, când trebuia să alerge iniţial 100 de metri şi 200 de metri. Și aceasta pentru că alte două sportive nu reuşiseră să efectueze numărul sificient de controale antidoping. Duminică, ea a fost escortată la aeroport de oficiali ai Comitetului Olimpic din Belarus, cu intenția de a o trimite acasă.
Sportiva a cerut ajutorul oficialităților locale, iar de luni s-a adăpostit la Ambasada Poloniei de la Tokyo. Mai apoi, Guvernul polonez i-a acordat o viză umanitară. În această dimineaţă, atleta a părăsit incinta la bordul unei maşini cu geamuri fumurii. Din motive de securitate, autorităţile poloneze nu au oferit informaţii despre plecarea sportivei de la Tokyo. Conform presei nipone, ea a părăsit aeroportul Tokyo Narita la bordul unui avion al companiei Austrian Airlines, deşi iniţial era prevăzut să ia un zbor direct Tokyo-Varşovia al companiei poloneze LOT. Un membru al comunităţii din Belarus, aflat în contact cu atleta, a spus că diplomaţi i-au schimbat zborul din motive de securitate. Sportiva a mai declarat pentru mass-media online by.tribuna.com că îi este "frică" de faptul că va ajunge la închisoare dacă se va întoarce în Belarus. Ea a cerut, duminică, ajutorul CIO.
Aceste incident s-a produs într-o perioadă în care regimul preşedintelui Alexander Lukaşenko este acuzat de comunitatea internațională că reprimă acțiunile de protest ale opozanţilor, jurnaliştilor şi activiştilor, faţă de realegerea acestuia pentru un al cincilea mandat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu