Într-un comunicat, CFR a precizat: "Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Dan Petrescu este, începând de astăzi, noul antrenor al echipei CFR 1907 Cluj! Tehnicianul care a câştigat 3 din ultimele 4 titluri de campioană cu echipa noastră a revenit în Gruia, iar noi, toţi cei din familia CFR-istă, îi urăm „bun venit” şi îi dorim multă baftă! Avem toată încrederea că prin experienţa şi devotamentul său, Dan Petrescu va reuşi să obţină şi în perioada care urmează performanţe notabile pe banca CFR-ului".
În zilele următoare va fi prezentat şi staff-ul lui Dan Petrescu, care îl va înlocui pe Marius Şumudică.
Lansat în meseria de antrenor în 2003, când a activat la Sportul Studențesc, Dan Petrescu a cucerit titlul de campion al României, ca tehnician, cu Unirea Urziceni, în 2009, și cu CFR Cluj, în 2018, 2019 și 2020. El a mai câștigat Supercupa României cu Târgu Mureș, în 2015, Cupa Chinei cu Jiangsu Sainty, în 2015. A ocupat locul 2 în Polonia, cu Wisla Cracovia, în 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu