Invitată de onoare, vicecampioana olimpică de la Tokyo, stelista Ana Maria Popescu a dat lovitura de începere a primei partide oficiale de pe noul stadion bucureștean. Spadasina a fost ovaționată de cei circa 4.000 de spectatori prezenți în arenă, printre aceștia afându-se și Anghel Iordănescu. Mai apoi, Steaua s-a impus cu 1-0 în fața lui Csikszereda, unicul gol fiind înscris de Chipirliu, în minutul 79. E de amintit că acesta a izbutit să deschidă seria golurilor și în partida cu OFK Belgrad (6-0), cea prin care s-a inaugurat noul stadion. După meci, căpitanul CSA Steaua, Valentin Bărbulescu, a declarat la Digi Sport că echipa va atinge un nivel optim abia după etapa a 4-a și a mărturisit că a slăbit patru sau cinci kilograme în această partidă disputată pe o temperatură ridicată deși a fost programată seara. „De prin minutul 75 ne uitam la tabelă să vedem cât timp mai este. Suporterii ne-au împins de la spate”.
În timpul disputei de miercuri seară, fanii Stelei au continuat disputa cu patronul FCSB, Gigi Becali. Aceștia au afișat un banner și au arborat o cruce pe care era scris Gheorghe Becali, precum şi anii 1958 şi 2021, potrivit gsp.ro. Totodată, galeria a scandat lozinci xenofobe la adresa echipei din Miercurea Ciuc. De asemenea, fanii au folosit materiale pirotehnice, torţe, fumigene şi petarde, determinându-i pe organizatori să facă dese apeluri pentru restabilirea ordinii.
Cum nu s-a transformat într-o societate cu acţionariat majoritar privat, CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1. Gruparea și-a propus să câștige ediția 2021/2022 a Cupei României la fotbal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu