Există două variante. Dacă va trece de Young Boys Berna, în turul al treilea preliminar, campioana României ar întâlni pe Ferencvaros Budapesta sau Slavia Praga în Play-Off-ul ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor. Clujenii ar urma să dispute primul meci pe teren propriu, în 17 sau 18 august, iar returul ar fi în 24 sau 25 august.
La Slavia Praga formație care a eliminat CFR-ul în august 2019 (0-1 la Cluj și 0-1 în Cehia) evoluează mijlocaşul Nicuşor Stanciu.
În cazul unui eșec cu Young Boys Berna, CFR Cluj va juca cu învinsa dublei manşe dintre Steaua Roşie Belgrad şi Şerif Tiraspol, în Play-Off-ul ediției 2021/2022 a Ligii Europa. În acest caz, reprezentanta României va juca primul meci în deplasare, în 19 august, returul fiind programat la 26 august, la Cluj.
Până atunci, CFR Cluj joacă, mâine (marţi, 3 august), pe teren propriu, cu campioana Elveţiei, Young Boys Berna, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Returul este la 10 august.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu