Absentă și la Roland Garros, și la Wimbledon, anul acesta, Halep afirmă că decizia a fost una greu de luat. "Nimic nu mă face mai mândră decât să reprezint România, dar din păcate recuperarea după accidentarea la gleznă durează mai mult şi am decis să mă retrag de la Jocurile Olimpice. După dezmăgirile de a nu participa la French Open şi Wimbledon, să fiu nevoită să renunţ la JO este un lucru extrem de dificil, dar sunt determinată să revin şi mai puternică. Îi voi urmări şi îi voi încuraja pe sportivii români de acasă", a scris sportiva pe Facebook.
Pe pagina de Facebook a COSR a apărut următorul mesaj: "Simona Halep nu participă la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Preşedintele COSR Mihai Covaliu a anunţat vestea la emisiunea Tema Zilei de la Tvr 1".
În 12 mai, Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în turul 2 al turneului WTA 1000 de la Roma. Ocupantă a locului 3 WTA şi cap de serie numărul 3, românca avea sub control meciul cu germana Angelique Kerber (26 WTA), conducând cu 6-1, 3-3, moment în care a resimțit dureri la piciorul stâng. Partida s-a întrerupt, iar Halep a fost nevoită să abandoneze. Ulterior s-a aflat că românca a suferit o ruptură musculară.
În 2021, Halep s-a confruntat cu multe probleme de sănătate. Înainte de Australian Open, ea a acuzat dureri de spate din cauza aerului condiționat. ”Mușchiul s-a blocat puțin, dar am făcut tratament și mă simt mai bine. Nu e nimic periculos, sunt obișnuită. Așa se întâmplă când mi-e frig. Am pățit-o și anul trecut, la Roland Garros. Nu sunt foarte îngrijorată, dar am grijă”, a spus ea, atunci. Apoi, ea a renunțat să participe la turneele de la Doha și Dubai, retrăgându-se de la Miami Open după un singur meci. Tot din motive medicale. În aprilie, Halep a renunțat să joace meciul cu Italia din Cupa „Billie Jean King” fiindcă a declarat că nu s-a refăcut după o accidentare la umăr...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu