În paralel cu deschiderea oficială a competiției, la Roma, dinaintea partidei Turcia - Italia 0-3, orașul București a celebrat debutul turneului final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 prin proiecții de 3D video mapping și lumini arhitecturale pe fațada centrală a Palatului Parlamentului. Denumit „Bucharest, celebrating football”, evenimentul frace parte din Host City Spectacular, fiind organizat de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Totodată, primarul general Nicușor Dan a menționat pe Facebook: ”E o bucurie pentru București să fie pentru prima dată gazda unui turneu final european de fotbal și am ținut să onorăm acest eveniment așa cum trebuie. Ținând cont că există în continuare restricții legate de pandemie, am optat pentru o proiecție care va fi difuzată online în curând. Am dorit să arătăm publicului european frumusețea și specificul Bucureștiului, sărbătorind alături de celelalte orașe europene un eveniment fotbalistic extraordinar. Mulțumesc partenerilor noștri de la UEFA EURO 2020, Camerei Deputaților a Parlamentului României și echipei CREART a Primăriei Capitalei”.
Spusele primarului sunt adevărate pe jumătate. Bucureștiul găzduiește pentru întâia oară un turneu european de fotbal la seniori. În capitala României s-au mai desfășurat alte două turnee finale de fotbal la alte categorii de vârstă. În 1962, între 20 și 29 aprilie, țara noastră a găzduit Turneul UEFA la juniori (sub 18 ani) - atunci competiția nu se numea campionat european. Găzduită de București, Ploiești, Constanța, Brașov și Cluj, cu participarea a 20 de echipe naționale, întrecerea a fost câștigată de echipa României, care, după ce s-a clasat pe locul 1 în Grupa A (2-2 cu Belgia, 0-0 cu Portugalia și 3-0 cu RF Germania), a trecut de Turcia (4-0), în semifinale, și de Iugoslavia (4-1) în finală. Ultimul meci, cel în care s-a atribuit trofeul, s-a disputat în 29 aprilie, pe stadionul „23 August” din București, în prezența a 80.000 de spectatori. După revoluția din decembrie 1989, s-a dezvăluit faptul că data de naștere a unora dintre componenții echipei României a fost falsificată... Astfel, în timp ce turneul era rezervat echipelor compuse din fotbaliști sub 18 ani, media de vârstă a echipei noastre a fost de peste 20 de ani!
Între 23 și 31 mai, la București s-a desfășurat turneul final al Campionatului European de tineret. Echipa României a fost eliminată (1-2) de Olanda, în sferturile de finală. Găzduită de stadionul Steaua, finala Spania - Grecia s-a încheiat cu victoria la limită (1-0) a ibericilor. Medalia de bronz a revenit Norvegiei, care s-a impus cu 2-0 în fața Olandei.
Țara noastră a mai găzduit un turneu final la fotbal juniori, între 20 iulie și 1 august 2011, însă atunci meciurile s-au disputat pe stadioane din Berceni, Buftea, Mogoșoaia și Chiajna. Competiția a fost câștigată de Spania (3-2 cu Cehia, în finală, după prelungiri), în timp ce România n-a izbutit să treacă de faza grupelor, clasându-se pe locul 4 în Grupa A (1-3 cu Cehia, 0-1 cu Grecia și 0-0 cu Irlanda).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu