Legitimată la CSȘ Rădăuți și CSM Suceava, Mădălina Amăistroaie (18 ani) a obținut dreptul de a reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ea a câștigat calificările de la Paris, impunându-se în finala cu poloneza Sylwia Zyzanska, scor 6-4 (28, 26, 28, 26, 28).
Într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a făcut fericitul anunț: „Team Romania 94! Săgeata ei a țintit calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020! Sportiva de la tir cu arcul, Mădălina Amăistroaie, 18 ani, a câștigat competiția de calificare de la Paris și va participa la prima ei ediție de Jocuri. Mădălina a câștigat finala cu poloneza Sylwia Zyzanska, scor 6-4 (28, 26, 28, 26, 28)”.
Elevă a antrenorilor Ioana Covaliu și Andrei Dănilă, Mădălina este socotită drept una dintre cele mai talentate sportive tricolore de la tir cu arcul, fiind medaliată cu aur la Cupa Europeană de Tineret în 2019. „Momentan, Mădălina se află pe locul 27 în clasamentul mondial. Bine ai venit în Team Romania, Mădălina! Succes la Tokyo 2020!”, se mai arată în comunicatul COSR.
În istoria JO, este pentru a treia oară când țara noastră este reprezentată la tir cu arcul. În 1980, la Moscova, în concurs au fost Aurora Chin (locul 13), Andrei Berki (locul 15), Terezia Preda (locul 24) și Mihai Bîrzu (locul 25), iar în 2008, la Beijing, Alexandru Bodnar a atins faza „32”-imilor de finală.
Lista sportivilor români calificați la JO Tokyo
Atletism (6): Florentina Iuşco și Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Marius Cocioran (50 km marș), Rareș Toader (aruncarea greutății)
Baschet (4): echipa feminină de baschet 3x3
Box (2): Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg), Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg)
Canotaj (36): patru rame masculin, dublu vâsle feminin - categorie uşoară, patru rame feminin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin, 8+1 feminin, 8+1 masculin
Ciclism (2): Vlad Dascălu mountain bike, 1 loc nenominal cotă parte la ciclism pe şosea, grație poziției ocupate la final de 2019 în clasamentul pe națiuni
Fotbal (18): echipa naţională olimpică
Gimnastică artistică (3): Maria Holbură, Larisa Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri)
Înot (3): Robert Glinţă și Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber).
Judo (3): Andreea Chiţu (cat. 52 kg), Alexandru Raicu (cat. 73 kg) şi Vlăduţ Simionescu (cat. +100 kg)
Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin - 1.000 m
Lupte (5): Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Albert Saritov (lupte libere, cat. 97 kg), Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Kriszta Incze (cat. 62 kg)
Scrimă (2): Ana Maria Popescu Brânză (spadă individual), Iulian Teodosiu (sabie individual)
Tenis de masă (4): echipa feminină formată din 3 jucătoare (Eliza Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro), Ovidiu Ionescu
Tir cu arcul (1): Mădălina Mădălina Amăistroaie
Tir sportiv (1): Laura Coman (puşcă aer comprimat 10 m)
Triatlon (1): Felix Duchampt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu