Ancheta în cazul morţii lui Maradona a scos la iveală un nou indiciu. Ricardo Almiron, infirmierul de noapte al argentinianului, primul membru al echipei sale medicale care s-a prezentat luni la Parchetul argentinian, a negat că şi-a abandonat pacientul într-o agonie lentă, susţinând că i s-a "ordonat să nu-l trezească".
În vârstă de 37 de ani, infirmierul a petrecut mai mult de şapte ore la parchetul din San Isidro. Acesta este suspectat că a minţit susţinând că idolul fotbalului dormea şi respira normal cu câteva ore înainte de moartea sa, în timp ce autopsia a dezvăluit că fostul fotbalist agoniza. Potrivit avocatului Franco Chiarelli, infirmierul primise "ordin să nu trezească pacientul”, dar cu toate acestea "a avut înţelepciunea de a-şi îndeplini sarcina" de supraveghere. "Clientul meu l-a tratat întotdeauna pe Maradona ca pe un pacient cu complexitate psihiatrică, o problemă legată de abstinenţă”, a adăugat avocatul.
Socotit a fi unul dintre cei mai valoroși jucători de fotbal din istorie, alături de Pele, Diego Armando Maradona (60 de ani) s-a stins din viață în 25 noiembrie 2020. Potrivit celor mai importante ziare din Argentina, „Clarin” și „La Nacion”, acesta ar fi fost victima unui stop cardiac. S-a precizat că deşi mai multe ambulanţe s-au deplasat la locuinţa fostului fotbalist din cartierul San Andres, acesta nu a mai putut fi salvat. Ulterior s-a subliniat faptul că Diego Maradona, care fusese operat la începutul lunii noiembrie 2020 pentru un hematom pe creier, suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima.
Şapte persoane au fost acuzate de "omor simplu cu premeditare" de către procurorii care anchetează moartea fostului fotbalist Diego Maradona. Totodată, Biroul procurorului general din oraşul San Isidro, de lângă Buenos Aires, a cerut judecătorul dosarului, Orlando Diaz, să le interzică inculpaţilor părăsirea Argentinei. Vor mai fi audiate ca acuzate infirmiera Dahiana Gisela Madrid, coordonatorul infirmierilor, Mariano Perroni, medicul care a coordonat spitalizarea acasă a fostului fotbalist, Nancy Forlini, psihologul Carlos Angel Diaz, psihiatrul Agustina Cosachov şi neurochirurgul Leopoldo Luque, indicat drept medicul de familie al lui Maradona.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu