Campioană a Europei la handbal în 2013, 2014, 2017, 2018 și 2019, formația maghiară Gyor ETO KC a anunţat transferul Crinei Pintea (30 de ani). Actualmente la CSM Bucureşti, pivotul naţionalei a mai evoluat la echipa din Ungaria în 2019.
Născută în Podu Turcului, în 3 aprilie 1990, Crina Pintea a trecut în carieră pe la HC Zalău (2010-2015), Thuringer HC (2015-2017), Paris 92 (2017-2018), Gyor (2018-2019) și CSMB (din 2019). Cu formația maghiară a devenit campioană a Europei, fiind inclusă în echipa ediției 2018/2019 a Ligii Campionilor. "Am amintiri frumoase de la Gyor, pentru că în jumătatea de an în care am mai evoluat acolo am câştigat totul cu fetele. Am câştigat Liga Campionilor cu echipa, acesta fiind cel mai mare succes din cariera mea până acum. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună din vară. Vreau să continui să câştig medalii", a spus handbalista, care va semna un contract pe doi ani competiționali.
În decembrie trecut, fiind testată pozitiv la Covid-19, Crina Pintea n-a putut participa la Campionatul European din Danemarca, unde România a ocupat locul 12. Ulterior, pivotul a anunțat că a urmat un curs de actorie. ”De aproape 7 luni fac un curs de actorie, însă nu l-am ales cu gândul de a deveni actriţă, nici pe departe! Când mi-am propus să fac asta, gândul meu a fost că vreau să mă pun în situaţii inedite, să mă autodepăşesc, să cunosc oameni noi, să ies din zona de confort... Şi s-a întâmplat, ba mai mult, ceea ce am trăit în aceste 6 luni depăşeşte cu mult aşteptările mele, am cunoscut oameni buni, deschişi, liberi, plini de viaţă şi de valori. Suntem toţi oameni care venim din diferite domenii, dar care iubim frumosul, iubim viaţa. Într-o perioadă în care pare ca viaţa a stat în loc, la TeenMedia Academy - cursuri de actorie, am întâlnit toate astea. Tocmai s-a încheiat ultimul modul din acest an şi ar fi trebuit să fiu acolo, dar nu s-a putut, iar felul în care ne-am adaptat şi cum am participat nefiind prezentă fizic m-a făcut fericita şi vă multumesc! A fost o experienţa minunată şi astept cu nerăbdare etapa următoare!”, a scris handbalista într-un mesaj postat pe Facebook, alături de fotografii inedite din timpul cursurilor sale de actorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu