Lider în LaLiga, Atletico Madrid a risipit avansul față de urmăritoarele sale. Iar eșecul (0-2) suferit acasă, cu Levante, a făcut ca Real Madrid să se apropie la 3 puncte. Ceea ce nu l-a făcut pe Diego Simeone să dramatizeze. ”Este important să înțelegem care sunt obiectivele fixate. Dar și mai important este drumul pe care trebuie să-l urmăm spre ele. Vor fi numeroase obstacole. Va exista ghinion, dar și șansă. Noi vom încerca să depășim aceste obstacole”, a spus antrenorul lui Atletico Madrid, o formație care a jucat 27 de meciuri cu echipe din Anglia în cupele europene, câștigând 12 și remizând în 5.
De partea cealaltă, Chelsea Londra a făcut un pas greșit pe terenul lui Southampton (1-1). De la venirea lui Thomas Tuchel pe banca tehnică a grupării, în 26 ianuarie, acesta este a doilea egal, între ele fiind reușite cinci victorii. Grație acestor rezultate, Chelsea ocupă locul 5 în Premier Legue, la 16 puncte de liderul Manchester City. În competițiile europene, londonezii au disputat 45 de partide în compania cluburilor iberice, câștigând 17 dintre ele și remizând de 12 ori.
În Liga Campionilor, Atletico Madrid și Chelsea Londra s-au înfruntat prima oară în ediția 2009/2010 a Ligii Campionilor, când englezii au fost în avantaj: 2-2 și 4-0. Apoi, în ediția 2013/2014, ibericii și-au luat revanșa în semifinale: 0-0 și 3-1. În sfârșit, în ediția 2017/2018, britanicii au ieșit în avantaj (2-1, 1-1), în faza grupelor. De asemenea, Atletico și Chelsea s-au înfruntat în 2012 pentru Supercupa Europei, victoria (4-1) revenind spaniolilor.
Din cauza restricțiilor impuse pe timp de pandemie, confruntarea e programată pe Arena Națională din București, un stadion unde Atletico Madrid a câștigat Liga Europa în 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu