Clubul ilfovean a anunțat că „încheierea contractului dintre cele două părţi a survenit astăzi şi s-a produs pe cale amiabilă”. Gruparea a precizat că „Mihai Teja a fost instalat în luna ianuarie a acestui an, reuşind să menţină FC Voluntari pe primă scenă a fotbalului românesc în sezonul 2019-2020. Antrenorul în vârstă de 42 de ani a condus echipa în 35 de partide, bilanţul său însumând 14 victorii, 5 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri. Clubul nostru îi mulțumește pentru rezultatele obținute și munca depusă și îi dorește mult succes în carieră!”.
Născut în 22 septembrie 1978, la București, Teja s-a format ca jucător la juniorii Stelei (1986-1997), evoluând mai apoi ca mijocaș central la această grupare. La 18 ani, a fost nevoit să agațe pantofii în cui din cauza sindromului Wolff-Parkinson-White. Apoi, a urmat cursurile Centrului de la Coverciano. În cariera sa de antrenor, el a mai pregătit pe „U” Cluj (2013/2014, 2015/2016), România U21 (2014), FC Dinamo (2015), Pandurii Tg. Jiu (2017/2018), Gaz Metan Mediaș (2018), FCSB (2018) și Politehnica Iași (2019).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu