Transferat recent la Manchester United, Edinson Cavani (33 de ani) a folosit un cuvânt nepotrivit într-o postare pe Instagram. Atenționat de club, jucătorul a șters rapid mesajul, însă Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anunţat că a deschis o anchetă pentru rasism. Totodată, atacantul formaţiei Manchester United şi-a cerut scuze.
Fotbalistul uruguayan a precizat: "Mesajul pe care l-am postat după meciul de duminică a fost unul afectuos pentru un prieten, căruia îi mulţumeam pentru felicitări. Sunt total împotriva rasismului şi l-am şters imediat ce mi s-a explicat că ar putea fi interpretat diferit. Îmi cer sincer scuze pentru acest mesaj".
Ca replică la un mesaj de felicitare care i-a fost trimis după „dubla” sa decisivă în victoria echipei Manchester United, obţinută, duminică, la Southampton (3-2), Cavani ar fi scris "negrito" (negru mic), potrivit agenţiei de ştiri PA, într-o postare pe Instagram.
Federaţia Engleză (FA) a anunţat că a deschis o anchetă cu privire la acest comentariu, iar jucătorul uruguayan ar putea fi suspendat pentru mai multe meciuri.
Manchester United l-a apărat pe Cavani, explicând că acel cuvântul a fost folosit cu o intenţie prietenoasă şi că are o altă conotaţie în America de Sud. De asemenea, a precizat că l-a informat pe fotbalist că utilizarea unui astfel de termen în Marea Britanie este împotriva regulilor stabilite de Federaţia Engleză (FA), ceea ce l-a împins pe fotbalist să-şi şteargă postarea.
În fotbalul englez, în ciuda unor avertizări repetate și a unor instrucţiuni de combatere a comportamentelor şi comentariilor rasiste sau discriminatorii, au mai apărut încălcări ale regulilor. În campionatul trecut, de pildă, Bernardo Silva (Manchester City) şi Dele Alli (Tottenham) au fost suspendaţi câte un meci. Primul a fost sancționat pentru o glumă despre Benjamin Mendy, iar celălalt fiindcă a ironizat boala Covid-19. Un alt uruguayan, Luis Suarez, a folosit cuvântul "negrito" faţă de Patrice Evra, în 2011, când cei doi jucători au avut o altercaţie în timpul unui meci Liverpool - Manchester United. Suarez a susţinut şi el că acesta era un termen de afecţiune, dar federaţia engleză nu a acceptat această explicaţie şi l-a sancţionat pe atacantul aflat atunci la Liverpool cu opt meciuri de suspendare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu