Site-ul postului francez de televiziune RMC Sport a publicat o reacţie de pe un cont de Twitter care i-ar aparţine lui Sebastian Colţescu. Arbitrul îşi cere scuze pentru incidentul iscat la meciul Paris Saint-Germain - Istanbul Başakşehir, din Liga Campionilor. Pe de altă parte, arbitrul de centru Ovidiu Haţegan s-a declarat dezolat de cele întâmplate.
În privința contului care ar fi deținut de Colțescu, RMC Sport a subliniat că acesta nu este certificat de Twitter şi că are doar 43 abonaţi. Iată mesajul care ar aparține arbitrului român: ”Îmi pare rău pentru această neînţelegere. Nu am avut în niciun moment intenţia să fiu rasist. Într-un astfel de context, uneori oamenii nu se pot exprima corect şi pot fi înţeleşi greşit. Îmi cer scuze în numele UEFA Champions League. Sper că veţi înţelege”, a fost mesajul postat de Sebastian Colţescu.
Contactat de jurnaliştii de la europe1.fr, după meciul PSG - Istanbul Başaklehir, întrerupt în minutul 15, arbitrul de centru Ovidiu Haţegan a menționat: "Nu putem face nicio declaraţie. Mai întâi trebuie să discutăm cu UEFA. În mod normal v-aş fi răspuns cu drag, dar nu în această seară. Evident că suntem dezolaţi, dar respectaţi-ne tăcerea şi înţelegeţi situaţia", a declarat Haţegan.
Programat în etapa a 6-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor la fotbal, meciul Paris Saint-Germain - Istanbul BB a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul. Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului. După aproape două ore, jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit Stadionul „Parc des Princes”. UEFA a stabilit că partida se va relua astăzi (miercuri, 9 decembrie), de la ora 19.55, cu o altă brigadă de arbitri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu