Haţegan va fi ajutat de asistenţii Mircea Grigoriu şi Sebastian Gheorghe, iar rezervă a fost desemnat Radu Petrescu. În camera VAR se vor afla italienii Massimiliano Irrati şi Marco Guida.
Pentru Hațegan, acest meci va fi cel cu numărul 5 în această ediție a Ligii Campionilor. El a mai arbitrat un meci în calificările Europa League, precum și un altul în preliminariile Champions League. De asemenea, Hațegan a oficiat la 12 partide din Liga 1 și la una din Cupa României.
Cele două grupări au avut evoluții oscilante în aceste ediție a campionatului. Triumfătoare în 2021, Atletico Madrid ocupă locul 5 în clasamentul La Liga, având 42 de puncte cu care este la egalitate cu Barcelona. În ultima rundă, oamenii lui Diego Simeone s-au impus cu 3-0 pe terenul Osasunei. Ceea ce a mai atenuat din supărarea produsă fanilor, la mijlocul săptămânii trecute, când Atletico a fost învinsă (0-1) de Levante, nimeni alta decât ”lanterna roșie”!
De partea cealaltă, Manchester United s-a impus, tot în weekend, pe terenul lui Leeds (4-2), după o partidă perturbată de spectatorii locali – aceștia au aruncat cu obiecte în Anthony Elanga, atacantul oaspeților. Grație acestui succes, „diavolii” se află pe locul 4 în Premier League, însă la mare distanță de liderul Manchester City (sunt 17 puncte).
Meciul de la Madrid e programat miercuri, de la ora 22.00, la Madrid.
Liga Campionilor
Optimi de finală
Marți, 22 februarie, ora 22.00
Chelsea - Lille
Villarreal - Juventus
Returul e în 16 martie
Miercuri, 23 februarie, ora 22.00
Benfica - Ajax Amsterdam
Atletico Madrid - Manchester United
Returul e în 15 martie
Meciuri disputate
Inter Milano - Liverpool 0-2
Salzburg - Bayern Munchen 1-1
Returul e în 8 martie
PSG - Real Madrid 1-0
Sporting - Manchester City 0-5
Returul e în 9 martie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu