Promovată pe tabloul principal după ce a trecut de calificări, Jaqueline Cristian a început foarte bine meciul, izbutind lovituri spectaculoase. Fără să fie intimidată de adversara sa, mult mai experimentată, ea a câștigat primul set (7-6) după tie-break (7-5). În următoarele două acte, Svetlana Kuzneţova (ocul 39 WTA şi cap de serie numărul 4) a profitat de scăderile din jocul lui „Jaq”, impunându-se de fiecare dată cu 6-3. Meciul a durat două ore şi 15 minute.
Statistica confruntării arată echilibrul existent. Cele două jucătoare au fost la egalitate după numărul așilor reușiți, 5, iar la primul serviciu au avut un procentaj asemănător: 66,3% pentru Cristian, 65,6% pentru Kuznețova. Rusoaica, în schimb, a salvat mai multe mingi de break (4 din 6 față de 3 din 8), fiind superioară la punctele obținute din primul serviciu: 82% la 66,1%. În schimb, după punctele obținute pe al doilea serviciu raportul e din nou aproape egal: 40% pentru Cristian la 40,6% pentru Kuznețova. Zvetlana, în schimb, a punctat mai mult: 101 din 182 la 81 din 182.
Jaqueline Cristian s-a aflat pentru prima oară pe tabloul principal la un turneu de 500 de puncte, la simplu. Ea şi-a asigurat un premiu de 15.500 de dolari şi 100 de puncte WTA.
Grație evoluției de la Sankt Petersburg, românca a urcat pe locul 141 în clasamentul live WTA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu