Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 16 martie 2021

FOTBAL / ANGLIA: Portarul Rui Patricio, scos de pe teren pe targă

Încă deținătoare a titlului de campioana în Anglia, FC Liverpool a câștigat cu 1-0, pe terenul lui Wolverhampton, în a 30-a etapă a Premier League. Unicul gol al meciului a fost  marcat de Diogo Jota (min. 45+2). Confruntarea a fost marcată de accidentarea gravă a portarului gazdelor, Rui Patricio. 

În minutul 86, goalkeeper-ul portughez s-a ciocnit violent cu fundaşul Conor Coady, suferind un traumatism cranian. Medicul echipei, precum  și echipajul de pe ambulanță au intervenit imediat, acordându-i primul ajutor. Câțiva jucători de la Wolwerhampton au rămas în apropiere, urmărind întreaga procedură. Comoționat, fostul portar al lui Sporting a rămas întins pe gazon timp de 14 minute, fiind apoi scos cu targa de acolo şi transportat la spital. Patricio a fost înlocuit de John Ruddy (34 ani), internațional englez (o selecție).  Iar mai apoi, antrenorul său, Nuno Espirito Santo, a dat alte amănunte legate de starea de sănătate a acestuia: ”Este OK. E total conștient și își amintește tot ceea ce s-a întâmplat”.

Născut în 15 februarie 1988, în Regueira de Pontes, Rui Pedro dos Santos Patrício s-a format ca portar la SC Leira e Marrazes și Sporting CP, debutând la formația de seniori a acestui din urmă club în 2006. În 2018, a fost transferat la  Wolwerhampton pentru care a disputat peste o sută de meciuri. Fost internațional de juniori și de tineret, a strâns 90 de selecții în prima reprezentativă a Portugaliei și a devenit campion european cu aceasta în 2016. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...