În cursul Adunării Generale a ECA, Andrea Agnelli a cerut celor 220 de membri să susțină noul format al competiției. Astfel ar crește numărul formațiilor participante de la 32, câte sunt acum, la 36. De asemenea, se vor disputa ?și mai multe meciuri. Președinte și la Juventus Torino, Agnelli a precizat că avantajele noului format sunt cunoscute de toată lumea.
În caz că va fi aprobat, la viitorul Congres al UEFA din 20 aprilie, noul format prevede ca în Liga Campionilor să participe 36 de echipe, cu 4 în plus faţă de cât sunt acum. Ceea ce ar favoriza Franța, care ar urma să intre în clubul țărilor cu câte patru calificate direct alături de Anglia, Spania, Germania și Italia. Cele 36 vor fi repartizate în patru urne valorice a câte nouă, în funcție de indicile UEFA. Fiecare formație va disputa câte zece meciuri, fără regula „tur și retur”. Apoi, se va întocmi un clasament, iar primele opt vor fi calificate direct în optimi de finală. Echipele situate între locurile 25 și 36 vor fi eliminate din competiții, iar acelea între pozițiile 9 și 24 vor disputa Play-Off, tur și retur, pentru a le desemna pe celelalte opt care vor juca în „optimi”. Apoi, competiția se va desfășura așa cum este acum. Se vor disputa meciuri eliminatorii, tur și retur. Cu mențiunea că primele opt clasate după prima fază nu se vor putea întâlni între ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu