Suporterii Rapidului au dat publicităţii un comunicat în care îşi exprimă sprijinul față de sportiva care a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984: "Alături de Vali Ionescu Caciureac! Cătălin Drulă (îl găsiţi în DEX la definiţia nimicului) a încercat să umilească şi să indepărteze o legendă incomparabilă a clubului Rapid Bucureşti: Vali Ionescu Caciureac. Costin Zamfir (nimeni de nicăieri) a fost desemnat noul preşedinte al clubului de cel menţionat mai sus. Vali Caciureac este sinonimul perfmormanţei şi seriozităţii în sportul românesc şi merită respectată. Şi-a dedicat viaţa culorilor alb-vişinii atât ca sportivă, obţinând numeroase premii naţionale şi internaţionale, dar şi ca preşedinte, gestionând corespunzător cele mai dificile momente din istoria sportului giuleştean. Menţionăm că în sezonul actual CS Rapid Bucureşti se aliniază în primele ligi naţionale la toate sporturile de echipă unde secţiile sunt active. Acesta este rezultatul unor proiecte pentru care s-au făcut nenumărate sacrificii şi roadele muncii eficiente. Adăugăm aici că deşi echipa de fotbal este desprinsă de Clubul Sportiv, doamna Caciureac a fost mereu alături de FC Rapid 1923, fiind împreună cu noi încă din diviziile de amatori până în prezent. A reprezentat cheia unei comunicări şi relaţii excelente între FC Rapid şi CS Rapid. Vali Caciureac înseamnă Rapid şi trebuie să RĂMÂNĂ preşedintele clubului, orice alt scenariu va fi urmat de proteste vehemente şi acţiuni menite să îndepărteze slugile impuse de clasa politică", se arată în comunicatul Peluzei Nord.
Într-un comunicat postat marţi, 7 septembrie, pe site-ul oficial, clubul giuleștean a anunţat că, "în conformitate cu Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1153/03.09.2021, de la data respectivă, director şi preşedinte al consiliului de conducere al CS Rapid Bucureşti este Costin Mircea Zamfir. (...) CS Rapid Bucureşti mulţumeşte doamnei Valy Ionescu-Caciuriac pentru activitatea depusă în sprijinul culorilor alb-vişinii, ca sportiv, antrenor şi director al clubului", a adăugat sursa citată.
Născută în 31 august 1960, în Turnu Măgurele (județul Teleorman), Vali Ionescu a practicat cu succes atletismul, specializându-se în proba de săritură în lungime. Legitimată la CS Rapid, unde a fost antrenată de Mihai Zaharia, aceasta a cucerit medalia de argint la JO de la Los Angeles, în 1984, fiind devansată de Anișoara Cușmir. În 1982, a devenit campioană europeană la Atena, iar la ediția din 1986, de la Stuttgart, a fost pe locul 4. Între 1 august 1982 și 15 mai 1983, a deținut recordul mondial al probei (7,20 metri). Căsătorită cu fostul fotbalist Vasile Caciureac, are doi copii, Alexandra și Sergiu, de asemenea practicant al atletismului. După retragerea din activitatea competiţională a activat că antrenoare de atletism la Rapid. În 2000, a fost desemnată vicepreşedinte al clubului din Giuleşti, iar apoi preşedinte/director şi membru de drept al Consiliului de conducere al CS Rapid. Pentru performanțele sale i s-a decernat titlul de Maestru Emerit al Sportului şi i-au fost conferite "Ordinul Muncii" clasa a II-a şi „Meritul Sportiv” clasa I, iar în 2000 i-a fost înmânată Crucea naţională "Serviciul Credincios" clasa I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu