Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 26 ianuarie 2021

RUGBY / REC 2020: Meciul România - Belgia se va disputa în 7 februarie, la ora 11.15, la Craiova

Federația Română de Rugby (FRR) a anunțat o schimbare în ceea ce privește ora de disputare a confruntării România - Belgia, din ultima etapă a Rugby Europe Championship 2020. Programată inițial duminică, 7 februarie, la ora 15.30, partida se va desfășura începând cu ora 11.15,  tot pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.    

FRR a precizat că „această decizie a fost luată din cauza condițiilor de intrare și ședere pe teritoriul României a cetățenilor străini, respectiv a delegației Belgiei”. În aceeași zi, se vor mai disputa partidele Georgia – Rusia, la Tbilisi, de la 13.00 (ora României) și Spania – Portugalia, la Madrid, de la 13.45 (ora României).Aceste partide contează pentru ultima etapă a Rugby Europe Championship 2020, programată pentru data de 14 martie 2020, fiind amânate din cauza pandemiei de COVID-19. Meciurile restante au fost reprogramate pentru 1 noiembrie 2020, fiind re-amânate tot din cauza situației sanitare.

Clasamentul ediției 2020 a competiției arată astfel: 1. Georgia 19 puncte, 2. Portugalia 9p, 3. Spania 9p,  4.  Rusia 8p, 5. Belgia 7p, 6. România 5p. 

După disputarea partidelor restante va începe ediția 2021 a Rugby Europe Championship, ediție care marchează și debutul calificărilor la Cupa Mondială din Franța 2023 pentru zona europeană. Primele două clasate în ierarhia cumulată a competiției 2021 și 2022 se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce ocupanta locului 3 va merge la turneul final de recalificare. Programul exact el ediției din anul acesta a REC va fi anunțat după disputarea restanței din ediția 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...