Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 6 ianuarie 2021

FOTBAL / ANGLIA: Tottenham s-a calificat în finala Cupei Ligii

Victorioasă cu 2-0 (1-0), pe teren propriu, în meciul cu Brentford, din liga a doua, Tottenham s-a calificat în finala ediției 2020/2021 a Cupei Ligii Angliei. În cealaltă semifinală, astăzi (miercuri, 6 ianuarie), la ora 21.45, se vor înfrunta rivalele din Manchester, City și United. 

Golurile  echipei lui Jose Mourinho au fost înscrise de Sissoko (min.  12) și Son (min. 70). Oaspeţii au înscris în minutul 63, însă golul a fost anulat după consultarea VAR pentru un ofsaid. Dasilva (Brentford) a fost eliminat, în minutul 84, pentru un fault dur asupra lui Hojbjerg.

În cealaltă semifinală, Manchester United e considerată favorită în fața lui City. Și aceasta fiindcă Pep Guardiola are șase jucători testați pozitiv cu COVID-19. „Nu avem mulți jucători. A disputa unul sau dou meciuri așa, mai merge, însă dacă situația se va prelungi va fi mult mai dificil. Important e că jucătorii cu COVID-19 se simt bine și să evităm pe cât posibil infectarea altora”, a spus tehnicianul spaniol la Sky Sports. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...