Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 4 mai 2020

FOTBAL: Camp Nou e pregătit pentru reluarea campionatului în Spania

Clubul FC Barcelona este pe punctul de a-și chema jucătorii la antrenamentele individuale în baza de pregătire a clubului catalan, în contextul în care se discută despre reluarea campionatului de fotbal. Întrecerea din Spania a fost întreruptă de pandemia de Covid-19.
Potrivit presei iberice, lucrări se efectuează şi la Stadionul Camp Nou, unde se însămânţează un tip special de iarbă, rezistent la căldură, pe suprafaţa de joc. De altfel, îngrijitorii bazei sportive a catalanilor lucrează de zor pentru a aduce terenurile în stare optimă pentru reluarea pregătirilor.
Oficialii de la Barca se aşteaptă ca ediția de campionat să se reia la sfârșitul lunii iunie şi să continuie în iulie, atunci când temperaturile la Barcelona sunt destul de ridicate. Gruparea catalană mai are de disputat cinci meciuri acasă, în LaLiga, iar acestea vor fi, cel mai probabil, programate săptămânal din cauza timpului scurt avut la dispoziţie. Acesta este și motivul pentru care administratorii arenei Camp Nou vor să se asigure că terenul de joc le va rămâne un aliat pentru tehnicii fotbalişti ai Barcelonei.
Campionatul de fotbal al Spaniei s-a întrerupt în martie, după etapa cu numărul 27. Din această ediția au mai rămas de disputat 11 runde. 
Stadionul Camp Nou a fost construit între 28 martie 1954 și 24 septembrie 1957. Proiectul a fost supervizat de arhitecții Francesc Mitjans Miró, Josep Soteras Mauri și Lorenzo García Barbon, iar costurile de execuție au fost estimate la 288 milioane de pesetas. Și deși capacitatea sa actuală este de circa 99.000 de locuri, aceasta a crescut la 120.000 înaintea Campionatului Mondial de fotbal pe care Spania l-a găzduit în 1982. Așa se explică faptul că la meciul Barcelona - Juventus din 5 martie 1986 în tribune s-au aflat 120.000 de spectatori. În 1998, în urma unor lucrări de modernizare, capacitatea a fost redusă la 98.125 locuri. În anul 2000, clubul catalan a organizat un sondaj pentru numele arenei, iar Camp Nou a adunat cele mai multe voturi.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...