Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 21 iulie 2020

FOTBAL / SPANIA: Un meci din a doua ligă spaniolă, amânat din cauza coronavirusului

Programat astăzi (luni, 20 iulie), în etapa cu numărul 38, ultima, din a doua ligă spaniolă la fotbal, meciul dintre Deportivo La Coruna şi Fuenlabrada a fost amânat din cauza noului coronavirus. Potrivit cotidianului „Marca”, la gruparea oaspete au fost depistate şase cazuri de Covid-19.
Celelalte partide ale rundei s-au desfășurat, ceea ce a ridicat unele semne de întrebare în contextul în care Deportivo lupta pentru evitarea retrogradării, iar Fuenlabrada viza clasarea în zona care permite participarea în barajul de promovare în LaLiga.   

Celelate rezultate din LaLiga2, ultima etapă: 
Alcoron - Girona 2-0
Almeria - Malaga 0-0
Cadiz - Albacete 0-1
Elche - Oviedo 2-1
Gijon - Huesca 0-1
Lugo - Mirandes 2-1
Numancia - Tenerife 2-1
Racing Santander - Vallecano 1-2
Zaragoza - Ponferradina 2-1
Las Palmas - Extremadura UD 5-1

În clasament, Huesca (70 puncte) și Cadiz (69p), ocupantele primelor două locuri în LaLiga2, au promovat. Pe locurile 3-6, cele care permit participarea în baraj, se află acum Zaragoza (65p), Almeria (64p), Girona (63p) și Elche (61p). Aflată pe locul 8, Fuenlabrada (60p) ar putea urca în acea zonă dacă se va impune în meciul cu La Coruna. 
Pe de altă parte, Deportivo (48 puncte) este pe locul 20, antepenultimul, după Numancia (50p) și înaintea lui Extremadura (43p) și Racing Santander (33p). 
Dacă va câștiga meciul cu Fuenlabrada, La Coruna va face 51 de puncte, tot atât cât are și Ponferradina, prima echipă salvată de la retrogradare (locul 18). Doar că Deportivo are un golaveraj mult mai slab: 41-59 față de 45-50... 
Ceea ce înseamnă că gruparea din La Coruna a retrogradat în liga a treia!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...