Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 6 mai 2020

TENIS: Novak Djokovic a încălcat regulile izolării și i-a făcut o confidență Mariei Șarapova

Lider la zi al clasamentului ATP, Novak Djokovic a postat pe Instagram, în urmă cu două zile, un video care a dat naștere la tot felul de speculații. Acesta a fost filmat chiar de jucătorul de tenis, la Marbella.
Djokovic nu apare în imagini, desigur, însă i se aude vocea. Totul se întâmplă pe terenul de tenis, iar Djokovic e prins într-un schimb de mingi cu ibericul Carlos Gomez-Herrera. Și cum în Spania antrenamentele pe teren nu au fost autorizate, în ciuda relaxării restricțiilor legate de pandemia de Covid-19, campionul sârb este suspectat că a încălcat regulile.  
Potrivit lequipe.fr, responsabilii de la Puente Romano Tennis Club, acolo unde s-a făcut filmarea, au recunoscut faptul că au interpretat greșit noile condiții de antrenament impuse sportivilor, dar și că i-au permis lui Djokovic să utilizeze terenul.
Pe de altă parte, într-o discuție purtată tot pe Instagram, cu Maria Șarapova, sârbul i-a spus acesteia că o dată în viața sa a fost pus în situația de a disputa un meci de tenis deși băuse cu o seară înainte... 
"Veneam după victoria de la Wimbledon. Am mers în Suedia, acolo unde Serbia disputa un meci în Cupa Davis. Le-am spus că nu vreau să joc, însă nu știu cum am ajuns să evoluez la dublu... Să zicem doar că în acel meci n-am văzut mingea prea bine... Și s-o lăsăm așa".
Întâmplarea s-a petrecut în 2011. Mai întâi, în 3 iulie, Djokovic a câștigat clar (6-4, 6-1, 1-6, 6-3) finala cu Nadal de pe iarba londoneză. Apoi, în 9 iulie, el a pierdut (4-6, 6-7/5, 5-7) la dublu, alături de Nenad Zimonjic, disputa cu Simon Apelin și Robert Lindstedt. Cu toate acestea, Serbia s-a impus cu 4-1 în fața Suediei, la Halmstad, calificându-se în semifinalele Cupei Davis.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...